Romii au fost marginalizați sub conducerea lui Viktor Orban. Noul premier Peter Magyar transmite semnale istorice împotriva ostilității față de romi în Ungaria. Se va îmbunătăți fundamental situația lor?
Unul dintre cele mai emoționante momente ale schimbării de putere din Ungaria, suvernită pe 9 mai 2026, a venit imediat după ce noul Parlament de la Budapesta s-a constituit solemn, iar un grup de copii în cămăși albe a intrat în sala de plen a impunătoarei clădiri. Cei mai mulți dintre ei erau romi. Aceștia au interpretat la tambure, instrumente asemănătoare mandolinelor, chiar imnul neoficial al romilor maghiari: “Verde este pădurea, verde este dealul”.
Mulți deputați nu și-au putut ascunde lacrimile. La fel și mulți dintre zecile de mii de oameni care urmăresc afară, în piața Parlamentului, pe ecrane mari, momentul simbolic al schimbării de putere. Aladar Horvath, unul dintre cei mai cunoscuți activiști maghiari pentru drepturile civile ale romilor și unul dintre primii trei deputați romi ai Ungariei, se află printre ei. “Și mie mi-au dat lacrimile. A fost ca și cum, în sfârșit, ne întorceam acasă”, spune el.
Apariția copiilor în plen reprezintă îndeplinirea unei promisiuni din partea noului premier al Ungariei, care cunoscuse ansamblul de tambure în noiembrie 2025, în timpul unei vizite în satul Sükösd, din sudul Ungariei. Cu acel prilej, el le promisese membrilor acestuia că îi va invita în Parlament dacă partidul său, Tisza — Respect și Libertate — va câștiga alegerile.
Însă pe 9 mai 2026, lucrurile nu s-au oprit la acest gest. După constituirea Parlamentului, pe treptele din fața intrării a apărut și cântăreața romă lesbiană Ibolya Olah. Cu voce suavă, ea a cântat melancolicul cântec patriotic “Există o țară — Ungaria”. Ani la rând, Olah fusese atacată de naționaliști care nu voiau ca ea să cânte această piesă. Magyar, însă, a invitat-o și pe ea, ba chiar, la final, a îmbrățișat-o.
Moment istoric în Europa
Noul premier al Ungariei are un simț extraordinar pentru politica simbolurilor. Uneori, prin aceasta, scrie istorie. Scenele din 9 mai de la Parlament reprezintă un moment istoric pentru romii din Ungaria și din Europa. Niciodată până acum în istoria europeană, membrii minorității nu au fost incluși atât de demonstrativ în momentul simbolic al unei schimbări de putere. Iar aceasta tocmai într-un moment în care se încheiau 16 ani ai unui regim cu tendințe autoritare, cel al lui Viktor Orban, profund marcat de ura împotriva romilor.
