Shadow

Day: May 1, 2019

Sosirea în Europa

Sosirea în Europa

istorie
  Perioada în care romii au pătruns pe teritoriul Europei nu se cunoaşte cu precizie. Din unele date existente se pare însă că deplasarea romilor către bătrânul continent ar fi avut loc între secolele al IX-lea şi al XI-lea. Alte date arată că migraţia lor a început mult mai devreme: undeva prin secolul al V-lea, pe când regele de atunci al perşilor, Bahram, a adus din India 10.000 de muzicanţi, luri, pe care îşi propusese să-i pună la muncile agricole. Mare parte a cercetătorilor a stabilit că migraţia romilor s-a făcut în două etape. Într-o primă fază, romii din Persia s-au împărţit în două mari ramuri. Una a pornit prin deşertul Siriei spre Egipt, insulele greceşti, Grecia, Africa de Nord; şi din Maroc în Spania, prin Gibraltar, lucru infirmat, căci nu s-au reţinut cuvinte în r...
Ian F. Hancock – Lingvistul britanic rom

Ian F. Hancock – Lingvistul britanic rom

Actualitate, Mapamond
  Ian F. Hancock(Yanko le Redžosko) este un lingvist de etnie romă, născut în anul 1942 la Londra, în Anglia şi este unul dintre cei mai importanţi cercetători ai culturii etniei din care face parte. Ian Hancock este actualmente directorul Programului de Studii Romani al Universităţii din Texas, Statele Unite ale Americii. Iniţial, el a fost profesor de lingvistică în cadrul acestei instituţii, începând cu anul 1972. Dar Ian Hancock este cunoscut în lume nu doar pentru studiile legate de etnia sa, pe care le-a făcut de-a lungul deceniilor. Hancock a fost şi reprezentantul romilor în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tot el a fost membru şi în Consiliul Memorialului Holocaustului din Statele Unite ale Americii. Se întâmpla pe vremea preşedintelui Bill Clinton.În aceste lucrăr...
Uniţi sub acelaşi steag

Uniţi sub acelaşi steag

istorie
  Deşi nu se numără printre cele mai cunoscute din lume, steagul romilor de pretutindeni există încă din anul 1931. La început a fost adoptat mai degrabă într-o manieră sentimentală, urmând ca oficial să fie îmbrăţişat abia 40 de ani mai tarziu, la primul Congres Mondial al Romilor, desfăşurat pe parcursul a trei zile, lângă Londra. De altfel, Congresul Mondial al Romilor din anul 1971 a fost şi ocazia adoptării imnului internaţional al romilor, “Gelem, gelem”. Steagul romilor de pretutindeni este reprezentat de două benzi orizontale – una verde, cealaltă albastră –, iar în centru are imaginea unei roţi cu spiţe. Desigur, steagul de astăzi al romilor de pretutindeni seamănă, şi nu întâmplător, cu cel al Indiei, ţara de origine a romilor din zilele noastre. Culoarea verde de pe s...