Shadow

Day: May 15, 2020

PRIMARU BALUTA SE DA MARE CA E CIOBA

PRIMARU BALUTA SE DA MARE CA E CIOBA

Actualitate, Eveniment
  Primarul Daniel Băluţă, cioban mândru din tată în fiu, are în plan dezvoltarea localităţii şi promovarea turismului din Vaideeni. Toate proiectele sunt importante, afirmă primarul, însă drumul care duce spre „Plaiul Nedeiului” va aduce plus valoare aşezării. Drumul urcă până la cota 2000 şi duce până la poalele vârfurilor Nedeia, în zona Coasta Lacurilor. Pentru că cea mai mare problemă la munte este eliminarea apei de pe terasamentul
Triumful Șarlatanilor

Triumful Șarlatanilor

Opinii
  Adevărul este ca n-ar exista atâta mizerie împrăștiată de presa scrisă și vorbită, din Romania dacă n-ar avea cautare, iar prostia folosește tot ce e vulgar în loc de argument. . o sa ne împiedicăm de el ca de un bolnav uitat în mijlocul drumului. Condiția esențială este ca poporul roman și rom a căzut acum să-și redobândeasc poziția verticală, semnul demnității este capul sus, dar nu pentru a privi doar la păianjenii de pe tavan. Ce se întâmpla acum în România nu ține de siguranța națională ci, mai degrabă , de nesiguranța națională. Pâna în ceasul de acum suntem ocarâti, dar binecuvântam; suntem prigoniti, dar rabdam; suntem vorbiti de rau, dar ne rugam. Pâna în ceasul de acum, De ani de zile, poporul roman și rom doarme un somn greu. Nu se mai trezeste nici cand cineva i...
Iarmarocul Politic

Iarmarocul Politic

Opinii
  E an electoral. Truditorii pe ogorul jurnalistic sunt pregatiti sa actioneze decisiv, gata sa dea lovitura. Daca gestioneaza corect oportunitatile, se aleg cu banuti de-o casa dar cine face contract cu un jurnalist rom sau cu ziarul lui . VOCEA ROMILOR ca sa scapa naibii de cicaleala Sotiei sau sa potolesc Amanta Toate facilitatile obtinute pe banii altora, pe baza de asa-zisa prietenie, romana rom care nu exista si numai cu un santaj,din partea romanilor ceva abureala si multe promisiuni desarte Nu am să uit niciodată acei oameni care, deşi au ridicat împotriva lor şi a societăţii un zid înalt, greu de doborât, au început să-l escaladeze chiar dacă uneori alunecau înapoi în locul din care au pornit sau poate că mâinile le sângerau. Totuşi, aceştia nu s-au dat bătuţi. Visează c...
CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII TIGAN

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII TIGAN

Opinii
  Țigan aș fi, de n-aș fi rrom/ Și rrom aș fi, dacă n-aș fi țigan/ Dar a ieșit așa: să fiu oriental/ Și eu cu soarta asta mă împac (apud Geo Dumitrescu: "Slav as fi fost, de nu eram latin/ latin as fi, de n-as fi fost si dac/ dar a iesit asa : sa fiu român/ si eu cu soarta asta mă împac !"). În cazul rromilor, culoarea nu mai este un marker rasial, nefiind nici negri, dar nici albi, mai apropiați fizionomic de orientali, mediteraneeni, sud americani, arabi, ba chiar și români (care nici ei nu sunt blonzi!). Asta explică și fuga în masă a noilor generații din cultura etnică, mai ales pentru că arată rău, ca o casă dărăpănată și urâtă, plină de stafii și bandiți, în care nu știi la ce să te aștepți, dacă intri, pentru că totul este amenințător și foșgăitor, plin de hoți, curve, proșt...