Vrăjeli adevărate

Matei vrea senator
Vicele Gigi Matei vrea să dea fotoliul de viceprimar al Râmnicului pe cel de senator al României. Gurile rele spun că PSD-ul îi vrea de fapt capul! Adică va da privighetoarea din mână pe cioara de pe gard!

De ce tac aleşii neamului?
Toată lumea s-a mirat că, în timp ce Oltchimul se prăbuşea, niciun parlamentar vâlcean nu a luat nicio poziţie. Oare de ce? Probabil doar fostul director Roibu ştie şi mai ales ştie cam cine şi cu cât a finanţat diverse campanii electorale. Căci Roibu a fost neutru. A dat la toţi şi l-au pupat toţi. Numai noi am rămas… tonţi!

Oltchimul, cangrena USL-ului
De când cu închiderea şi tentativa falsă de privatizare a Oltchimului, USL-ul vâlcean, care totaliza pe judeţ cam 69% din voturi, a ajuns la „apreciabila” cotă de 38%. De unde, se pare că, dacă nu vor rezolva rapid Oltchimul, USL-ul vâlcean, în frunte cu Buican şi Câlea, o vor lua pe tobogan riscând să nu prindă decât 1-2 posturi de deputat. Beneficiari ar fi PDL-ul şi PP-DD-ul! Guvernul ipotent al lui Ponta bagă coaliţia în moarte clinică la Vâlcea. Şi cine va plânge apoi? Noi nu!

Romii merg cu… Gutău!
Un sondaj recent arată că majoritatea romilor vâlceni ar vota cu fostul primar puşcăriabil, Mircia Gutău. Cu o condiţie! Să bnu se alieze cu PSD-ul, dar nici cu liberalii. Ceva ce este mai dificil, ţinând seama că UNPR-ul Gutăului a semnat pactul de alianţă cu PSD-ul lui Cîlea. Deci, romii vor avea o mare dilemă! Cum o vor rezolva? Probabil că vor ţine cu cel ce le va da… Ce? Vom vedea!

Cine cu cine se bate?
USL-ul i-a scos la luptă pe Ioniţă şi Matei, Vlădoiu şi Coca, iar PDL-ul pe Vâlcu, Prală, Jurcan şi Rădulescu. Mai pândeşte pe la colţuri Buican şi Chiriţoiu. Au mai rămas fără „coledzi” Iliescu Etalon, pe care nimeni nu-l mai vrea, Zamfirescu Sorin şi Eusebiu Veţeleanu! Nu prea se văd multe schimbări în politica vâlceană. Vorba aia: „Altă pălărie cu aceeaşi Mărie!” Singurul lucru total schimbat este sponsorul principal. A dispărut Roibu, vai de mama lu’ Diana, Annabella şi restul!!!

Bă, ăla măcar ne mai ajută… Tu ce mă-ta vrei?
Această replică spumoasă s-a auzit în parcarea mall-ului vâlcean. Era un reproş la adresa unuia care se pretinde a fi urmaşul lui Alexandru Diamant. Numai că ceilalţi romi l-au încolţit, l-au luat la înjurături şi l-au făcut să plece cu coada între picioare. Deci, tot mai mulţi romi regretă lipsa lui Diamant, deci acesta, la întoarcere, va avea o bună şansă să redevină o „voce” autorizată a romilor! Până în februarie nu mai e aşa mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *