Scandal la Ortiteag, după ce doi ţigani au fost prinşi la furat

 

S-au format, astfel, două tabere. Romii au atacat cu bâte şi cu pietre, iar doi localnici au fost răniţi şi geamurile unui tractor au fost sparte. Ca norocul, rănile nu au fost grave, astfel că nimeni nu a fost transportat la spital.
Revoltaţi, localnicii au sunat la 112, la faţa locului ajungând echipaje de poliţişti din Borod, Aleşd şi Tileagd.
Conform poliţiştilor, în eveniment au fost implicate în total şapte persoane. Trei dintre acestea sunt de etnie romă şi s-au ales cu dosare penale, după ce localnicii au depus plângere împotriva lor.
“Altercaţia a fost aplanată cu operativitate de poliţiştii bihoreni sosiţi la faţa locului. Au fost identificate toate persoanele participante şi în urma celor patru plângeri depuse s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, ameninţare şi distrugere. De asemenea, poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Borod s-au autotsesizat, iar faţă de două persoane (romii prinşi la furat – n.r.) s-a întocmit dosar penal şi pentru furt. Situaţia conflictuală a fost detensionată şi se află în monitorizarea poliţiştilor bihoreni”, a declarat duminică pentru BIHOREANUL comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Situaţia pare a fi, însă, departe de a fi rezolvată, dat fiind că în zonă tensiunile din populaţia romă şi ceilalţi localnici sunt vechi şi ies la suprafaţă periodic. Potrivit publicaţiei alesdonline.ro, “sătenii din Ortiteag sunt disperaţi şi spun ca romii dau astfel de atacuri zi de zi, astfel că acum oamenii au ajuns să se teamă pentru siguranţa lor şi a familiilor”. “Localnicii se plâng că au depus nenumărate petiţii la Poliţie si Prefectură, dar fără niciun rezultat”, arată sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *