Abandonul școlar și consimțământul politic al indiferenței

Pentru Evaluarea națională care tocmai s-a încheiat, s-au înscris 90% din numărul total al elevilor din clasa a VIII-a, asta însemnând că 16.000 de absolvenți ai ciclului gimnazial au închis definitiv manualele școlare, fără a putea să-și continue studiile la liceu. Este de la sine înțeles că în cele mai multe cazuri decizia nu a fost a lor, ci a părinților.

Conform studiilor și datelor oficiale, doar 4 din 5 copii încheie clasa a VIII-a și doar 7 din 10 absolvă liceul. Cele mai multe victime ale abandonului şcolar sunt copiii din mediul rural, cei din familiile sărace, din comunităţile de romi sau cei cu dizabilități.

Incluziunea copiilor cu dizabilități în clasele „normale“ a rămas un deziderat atâta vreme cât nici un ministru al Educației nu a apreciat această realitate ca fiind una dintre prioritățile unei reforme radicale a sistemului de învățământ. Reformă care se lasă așteptată de trei decenii de consimțământ politic al indiferenței. În fața acestui vid al neimplicării politice în tot ceea ce înseamnă primul pilon al dezvoltării societății, care este educația, părinții trimit petiții peste petiții la minister și la inspectoratele școlare în care amenință că își vor retrage copiii de la școală în condițiile în care colegi de-ai odraslelor lor care suferă de autism, ADHD, tulburări de limbaj sau de alte afecțiuni nu vor fi instituționalizați în clase speciale.

În astfel de situații, dascălii se confruntă, pe de o parte, cu presiunea părinților, care uneori ajunge la agresivitate, iar pe de altă parte, sau poate în primul rând, cu lipsa lor de empatie pentru acești copii care și ei știu să râdă, și ei știu să se joace, și ei își fac temele. Doar că sunt diferiți și au nevoie de o mai mare atenție și înțelegere din partea lor. Nu vorbim aici de cazurile foarte grave și nici nu generalizăm în ceea ce privește educația fără suflet a dascălilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *