Locul in care tinerele rrome se pot cumpara

Pe un câmp de la marginea unui mic oraş din Bulgaria, în fiecare an are loc un eveniment cu totul special- “Piaţa de mirese” rrome La o dată fixă, locul se umple cu zeci de fete atrăgătoare, îmbrăcate sumar care sunt în căutarea unui soţ, potrivit The New York Times.

Tinerele sunt prezentate pretendenţilor de către părinţii lor, iar negocierea statutului de soţie se face acolo, în faţa mamelor mândre că asistă la acest moment unic. Îmbăcămintea lor alcătuită din fuste lungi şi baticuri colorate cotrastează într-un mod inedit cu îmbrăcămintea minimalistă a fetelor. Însă vestimentaţia ambelor generaţii au un element în comun- aurul, care este accesoriu principal strălucind la gâtul femeilor, dar şi pe degete, în urechi sau pe dinţi.
Acesta este locul în care tinichingii dintr-un grup nomad de traci, numit Kalaidzhi îşi găsesc perechea cu care o să se căsătorească la scurt timp după stabilirea unui preţ pentru mireasă. Kalaidzhi sunt printre puţinii rromi care îşi mai respectă tradiţiile antice chiar şi în secolul 21.  Este adevărat că în noul secol, lucrurile au evoluat până la punctul în care o femeie conduce Germania şi bărbaţii au ajuns să aibă grijă de copii, dar în acestcolţ uitat de lume, modernizarea este un concept necunoscut.

Tinerii care nu merg la întâlniri, ci se căsătoresc

Piaţa de mirese are loc anual, de ziua Sfântului Todor şi este locul în care băieţii duc negocieri dure cu părinţii pentru a stabili preţul miresei pe care o doresc. Conform tradiţiei, după ce negocierile se încheie are loc nunta.
Identitatea acestui grup nomad de rromi se bazează pe o meserie veche, şi anume producerea şi repararea oalelor, tigăilor şi a cazanelor. Timp de secole, aceşti căldărari s-au risipit în satele din Bulgaria pentru a-şi practica meseria şi se reuneau foarte rar, doar în cazul sărbătorilor importante precum piaţa organizată de ziua sfântului Todor. Această reuniune este printe singurele oportunităţi ca tinerii să se întâlnească şi să îşi găsească partenerii cu care o să se căsătorească. Întâlnirile nu sunt o opţiune pe care ar trebui să o ia în considerare tinerii rromi deoarece fetele şi băieţii nu au voie să se întâlnească fără a fi supravegheaţi de un adult. De asemenea, căsătoria în afara grupului este un tabu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *