Fiecare la locul cuvenit: viitorii preoti in campus si romii saraci in ghetou

Napoca  la primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 10 mai a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca s-a supus la vot “Proiectul de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca pe strada Coastei fără număr, aflat în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca”.
La şedinţa publică a participat şi ÎPS Andrei Andreicuţ, recent întronizatul mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului. Prezenţa sa a fost anunţată oficial şi, la solicitarea primarului, i s-a dat cuvântul.
Înalt Preasfinţia Sa a susţinut “necesitatea aprobării proiectului pentru rezolvarea situaţiei unităţilor de învăţământ teologic şi a mulţumit anticipat pentru aprobarea lui”.
Întâlnirea între foştii şi viitorii locatari ai terenului de pe strada Coastei din Cluj
Proiectul a întrunit avizul favorabil al tuturor comisiilor, una dintre ele precizând cu un amendament că  e vorba de”constituirea unui complex bisericesc cu funcţiuni multiple”. Din acelaşi proces verbal aflăm că: ” Se solicită din sală intervenţia unui reprezentant al asociaţiei GLOC. Preşedintele de şedinţăanunţă că, în urma votului, domnii consilieri nu sunt de acordşi cer ca intervenţia să aibă loc la punctul “Diverse”. Se intervine, dar nu se înregistrează, deoarece nu se vorbeşte la microfon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *