Reportaj

Accesul la justiție al romilor, limitat sau inaccesibil 

Accesul la justiție al romilor, limitat sau inaccesibil 

Reportaj, Romii in imagini, Social
Asistența juridică nu este disponibilă și accesibilă persoanelor de etnie romă, iar educația juridică scăzută, cumulată cu rata înaltă a analfabetismului în rândul romilor și sistemul de asistență juridică subdezvoltat, practic, fac ca romii să fie lipsiți de oportunitatea de a-și revendica drepturile. Acestea sunt doar două dintre concluziile studiului realizat în rezultatul a peste o sută de consultații juridice oferite pe parcursul anului 2022 în nouă comunități compact populate de etnici romi. Olivia Pîrțac-Goagă, directoarea proiectului “Accesul la Justiție în Moldova”, declară că acest studiu nu se rezumă la a constata problemele romilor privind accesul la justiție, dar autorii vin cu multiple idei și recomandări, care, odată puse în practică de către autorități și/sau c
Rezultate recensământ: Populația României a scăzut cu 1,1 milioane. Scade ponderea etnicilor maghiari, crește ușor ponderea romilor / Procesul de îmbătrânire se accelerează / Crește nivelul de educație, scade analfabetismul / Ce județe au pierdut cei mai mulți locuitori

Rezultate recensământ: Populația României a scăzut cu 1,1 milioane. Scade ponderea etnicilor maghiari, crește ușor ponderea romilor / Procesul de îmbătrânire se accelerează / Crește nivelul de educație, scade analfabetismul / Ce județe au pierdut cei mai mulți locuitori

Eveniment, Reportaj, Social, Ultimele stiri
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat vineri rezultatele provizorii ale recensământului populației și locuințelor derulat în acest an. Președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a anunțat deja că populația aflată pe teritoriul României este de aproximativ 19 milioane, cu un milion mai puțin decât la recensământul din 2011. „Am observat o tendință: orașele reședință de județ își reduc populația și crește populația din localitățile limitrofe”, a mai spus Tudorel Andrei. Populația rezidentă a României = 19.053.815 persoane. E o scădere cu 1.067.826 persoane față de 2011. Structura pe sex:• 9.808,3 mii (reprezentând 51,5%) de sex feminin și• 9.941,2 mii (reprezentând 52,2%) în mediul urban. Informația privind etnia a fost disponibilă
Nicolae Păun dă în judecată INS, deoarece nu au fost recenzați toți romii

Nicolae Păun dă în judecată INS, deoarece nu au fost recenzați toți romii

Actualitate, Reportaj, Sport
Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, va da în judecată conducerea Institutului Național de Statistică (INS), deoarece consideră că angajații acestei instituții nu eu efectuat corect recenzarea romilor din România. „Rezultatele recensământului în ceea ce privește populația romă din România sunt eronate, inexacte. Asta deoarece recenzorii de la INS nu au recenzat toate comunitățile de romi din România. În perioada recensământului, colegii mei din teritoriu mi-au atras atenția asupra faptului că recenzorii refuză să intre în comunități, să recenzeze romii. Am propus conducerii INS să colaborăm, în sensul să-i ajutăm pe recenzori să meargă la fiecare familie de romi în parte, dar am fost refuzați. Am spus încă din perioada recenzării că datele vor fi inexac
Unul dintre cei mai bogați romi din Sibiu, alături de Corneliu Bucur, înființează la Sibiu ”Centrul național al romilor”

Unul dintre cei mai bogați romi din Sibiu, alături de Corneliu Bucur, înființează la Sibiu ”Centrul național al romilor”

Actualitate, Dezvaluiri, Reportaj
Cu ocazia ședinței lunare a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu prefectul Adela Muntean a anunțat introducerea unui nou obiectiv în Planul Județean de Măsuri pentru aplicarea “Strategiei Guvernului României de incluziune socială a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2015 – 2020”: fondarea Centrului Național pentru Patrimoniu Cultural și Educație Etno-Identitară a Romilor. Inițiativa aparține președintelui Fundației Centrul European de Integrare a Romilor, Gheorghe Nedelcu Mihai. Același domn Nedelcu care în urmă cu aproape șase luni, la ceremonia de numire în funcție a prefectului, atrăgea toate privirile. Obiectivele proiectului au fost prezentate de președintele Academiei Artelor Tradiționale din Româ
Marcel Ciolacu, colindat de copiii romi din Sectorul 5

Marcel Ciolacu, colindat de copiii romi din Sectorul 5

Actualitate, Reportaj, Social
Mai mulți copii romi din Sectorul 5 al Capitalei l-au colindat pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, chiar la el la biroul de la Parlament. Surpriza a fost pusă la cale de către deputatul Cătălin Manea, reprezentantul romilor în Parlament. „Prin acest gest, am vrut să serbăm la Camera Deputaților Ziua Minorităților Naționale. Îi mulțumesc domnului președinte Marcel Ciolacu pentru deschiderea pe care o arată față de minorități, în special pentru minoritatea romă. Am conlucrat foarte bine pe mai multe proiecte pentru romi, sper ca această bună colaborare să continue și anul viitor”, a declarat deputatul Cătălin Manea, reprezentantul romilor în Parlament. Contribuția minorităților naționale la dezvoltarea României este de netăgăduit, iar respectarea diversității etni
Mă mândresc că sunt de etnie romă”: Romii din Girișu de Criș, sărbătoriți de asociațiile care îi ajută să se integreze

Mă mândresc că sunt de etnie romă”: Romii din Girișu de Criș, sărbătoriți de asociațiile care îi ajută să se integreze

Reportaj, Social
Întâlnirea, care a adunat circa 50 de persoane, a avut loc în centrul în care de mai bine 10 ani elevii romi din comuna Girişu de Criş se adună după şcoală, primesc o masă caldă, sunt ajutaţi să-şi facă temele şi sprijiniţi să-şi continue studiile. În deschiderea evenimentului, managerul de proiecte de la Centrul Creştin Betania și Asociaţia ASA, Ioana Ghiurău, a invitat-o în faţa participanţilor pe Larisa Lakatos, fiica de 29 de ani a preşedintelui Partidei Romilor "Pro-Europa" filiala Bihor, Ioan Lakatos. Ea este secretară în cadrul aceleiaşi organizaţii şi absolventă de studii superioare. "Provin dintr-o familie de romi maghiari şi mă mândresc cu asta. Cu toţii, cei care suntem romi, trebuie să ne mândrim cu asta, dar şi să ne dăm seama că avem oportunităţi. Eu am beneficiat
O poveste tulburătoare: Iolanda, poștărița dintre clanuri de Saracii

O poveste tulburătoare: Iolanda, poștărița dintre clanuri de Saracii

Reportaj, Social
În cea mai mare comunitate de romi din sud-estul Europei, cartierul Gârcini din Săcele, statul își manifestă existența printr-o singură persoană: poștărița Jolan Gocsman. Prin ea ajung și „ajutoarele”, și citațiile, și „scrisorile de dragoste” de la Fisc. Ea știe bolile, cazierele și numărul copiilor morți de foame din epicentrul brașovean al sărăciei. Pe unde merge Jolan Gocsman cu tolba, Jandarmeria nu intră decât îmbrăcată de război. Poșta Română a publicat pe pagina sa de Facebook o poveste tulburătoare despre datorie în condiții extreme, pe care o reproducem mai jos. Acesta este, totodată, și un semnal de alarmă pentru toți cei care ar putea scoate din mizerie o populație aflată la 15 kilometri de centrul Brașovului. Întoarsă acasă, de la Oficiu, cu zeci de mii de lei în geant
FEMEILE TAXIMETRISTE DIN VALCEA SANT RESPECTATE

FEMEILE TAXIMETRISTE DIN VALCEA SANT RESPECTATE

Reportaj, Social
Pentru că este pasionata de autoturisme și oameni, s-a decis ușor. NICOLETA MARIA sa fie șofer de taxii pe propia masina Când intri în Loganu Nicoletei, din prima clipă te simți confortabil, mașina curată lună, șoferul îngrijită, amabil și zâmbitoare. „Unde mergem ?” Își vede viitorul în taxi, pentru că aici se simte libera și îi place să facă lucruri bune pentru oameni. Chiar dacă recunoaște că zilnic aude multe cuvinte bune: mașina e foarte curată, nu mână aiurea, este respectuosa, calma și educată. Are necesitate de conversație sau nu. Pentru că emoțiile pasagerului sunt mai importante decât ale mele.” De altfel, pe orice pasager care urcă în mașina sa îl tratează în primul rând ca pe un OM. Își face lucrul pe care l-a ales singur și poartă responsabilitatea în fața pasagerulu
Discriminarea romilor: cu ce se confruntă aceștia și cum răspunde UE?

Discriminarea romilor: cu ce se confruntă aceștia și cum răspunde UE?

Reportaj, Romanul / Tiganul saptamanii, Social, Ultimele stiri
În UE trăiesc șase milioane de romi. Aflați cu ce forme de discriminare se confruntă aceștia și ce propuneri face Parlamentul pentru incluziunea lor socială. Cu ce discriminare se confruntă populația romă Romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, cu aproximativ șase milioane de locuitori în UE. Sondajul din 2019 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE privind romii și nomazii notează că aproape jumătate dintre romii și nomazii (45%) din cele șase țări UE chestionate s-au simțit discriminați în cel puțin un domeniu al vieții.Dificultățile frecvente cu care se confruntă sunt accesul limitat la educație de calitate și dificultățile de integrare pe piața muncii, ceea ce duce la perpetuarea sărăciei și excluziunii sociale, lipsa unei asistențe medicale de cali