Shadow

Film produs la Cluj ajunge în top la încasări, încă nu e piratat. Cum i-au convins pe pirați să nu le fure filmul

filmulusturoi-700298Un film independent produs și filmat la Cluj, care a rupt gura târgului la asistența la proiecții, reușește performanța să nu fi fost piratat nici la un an de la lansare – deși au existat tentative. Explicația o oferă producătorul filmului: “am încercat să ne poziționăm drept produsul pe care ar trebui să-ți fie rușine să-l piratezi”.
Filmul “Usturoi”, de care sigur ați auzit – doar actualdecluj.ro a scris până acum cel puțin zece articole – e disponibil online de trei săptămâni, la doi ani de la lansare, timp în care a făcut turneu prin țară iar în multe locuri de proiecție scaunele s-au dovedit insuficiente. Ca să-l vezi pe net trebuie să plătești -suma e modică, aproximativ 10 lei. Nu-l veți vedea piratat, însă, ceea ce e o performanță pentru un film cu succes la public. L-am întrebat pe producătorul Radu Băzăvan care e explicația: “fiind un film anti-sistem, realizat din fonduri private, am comunicat faptul că, dacă nu primim susținere din partea publicului, nu vom mai reuși un al doilea proiect de film românesc frumos, antrenant, amuzant. Iar faptul că am reușit, după periplul cinematografic, să-l aducem pe calea Internetului peste tot în lumea aceasta, în schimbul sumei modice de 9 lei, a eliminat 90% din motivele pentru care se piratează filme: lipsa accesibilității acestora. Distribuitorii încă nu au înțeles pe deplin că prima dată trebuie să oferi șansa oamenilor de a-ți vedea filmul pentru a putea preveni pirateria. Există, însă, și oameni care nu plătesc pentru filme ”din principiu”. Dar aceștia reprezintă, din fericire, un segment minoritar de public”.
Producătorii filmului au ținut cu dinții ca acesta să nu fie piratat – deși au existat destule tentative. “Pe un site au făcut tot, au pus posterul, ne așteptau băieții”, a spus Băzăvan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *