Mai întâi și mai întâi a trebuit să devin țigan de onoare, iar asta nu se poate decât prin bluf. De mic am învățat țigănește, romanès. Am mers pe la ei cu un carnet și un pix și-i întrebam, insistând încăpățânat: Cum ziceți voi la aia, la aia? Rață = papìn; pâine: manrò; câți ani ai? = kîki bășt si tu? etc. Gelem, gelem lungane dromența.
De aceea spun țigan, în acest articol, iar nu corectul politic rom sau rrom. Opereta lui Strauss se numește Voievodul țiganilor ( Der Zigeunerbaron – orig.) și nu al romilor, iar noi mâncăm mușchi țigănesc, nu mușchi rrom.