Un legendar comandant sovietic despre noi
Vasili Ciuikov a fost comandantul Armatei a 64-a de pe malul vestic al Donului în timpul retragerii Armatei Roșii în fața înaintării germane și române spre Stalingrad. După începerea bătăliei de la Stalingrad a fost numit comandant al Armatei a 62-a, apărătoarea orașului. În 1962 au apărut la Moscova memoriile sale sub titlul Început de drum. La scurt timp au fost tipărite și în variantă românească, la editura Militară. Pe vremea cînd lucram la o carte despre Stalingrad (am fost la Stalingrad de două ori, pentru a vedea locurile în care s-a dus bătălia crucială pentru soarta celui de-al Doilea Război Mondial) am citit cu creionul în mînă și Memoriile legendarului comandant rus de la Stalingrad, faimos în rîndul ostașilor și pentru felul său neconformist de a fi. După cum era de așteptat am dat și peste referiri la români. Era de așteptat, deoarece românii erau la vremea respectivă, alături de nemți, dușmanii Armatei Roșii în bătălia pentru Stalingrad.
E mai mult decît seducător să vezi Armata română și din perspectiva dușmanului. De această temă m-am preocupat de fiecare dată cînd am iscodit Stalingradul și de fiecare dată am remarcat un adevăr descoperit în Primul Război Mondial. Reportajul vizitei Kaiserului în România ocupată, despre care am scris în Historia, dezvăluia că nemții nu ne considerau dușmani. Obsesia Kaiserului sînt rușii. Pe noi ne tratează ca pe niște amărîți, obligați să luptăm alături de ruși de „trădătorul” Ferdinand. Pe parcursul Campaniei din Est din cel de-al Doilea Război Mondial am fost aliații nemților în confruntarea cu rușii. Mărturiile rușilor despre noi amintesc de cele ale nemților din Primul Război Mondial. Niște amărîți, constrînși de conducători criminali să ne luptăm cu sovieticii. Vasili Grossman publică în Krasnaia Zvezda, după Ofensiva din 19 – 20 noiembrie 1942, un reportaj despre prizonierii români. Imaginea e una de amărîți, împărtășită chiar de femeile ruse, care văzînd prizonierii noștri (rușii nu se ostenesc să ne păzească prea tare), gîndesc cu voce tare că sîntem țigani. Țiganii lui Antonescu – așa cum ni se striga prin megafoane să ne predăm de către rușii din tranșeele din față. Părerea despre noi ca luptători e proastă. Ciuikov e trimis ca reprezentant cu puteri depline al Statului Major al Armatei 64 să oprească înaintarea nemților dinspre sud. Împreună cu nemții vin și românii, din Corpul 6 Armată al lui Dragalina, cel care luptat în linia întîi din februarie 1942. Scrie Ciuikov în Început de drum