Shadow

Când discriminarea te face să taci…

 

Dana este educatoare la o grădiniţă privată. În luna iulie a participat la formarea organizată în cadrul proiectului ”Avem Fiecare o Poveste”. Pentru ea a fost prima oară când a vorbit deschis într-un grup despre faptul că este de etnie romă. A fost o mărturisire emoţionantă şi un dar facut de Dana nouă, tuturor; în plus, încă un indicator pentru noi despre cât de mult ne-am apropiat în zilele acelea.
La câteva luni după acel moment, ne-am dat întâlnire într-o cafenea. Tânăra cu părul auriu şi cârlionţat mi-a întins mâna şi s-a asezat pe scaunul din faţa mea. M-a privit un pic stingheră la început. Din nou se afla în poziţia de a povesti cu cineva necunoscut despre faptul că ea este romă; de data aceasta însă pentru un interviu.
”La 19 ani am fost nevoită să mă angajez ca să îmi pot continua cursurile. Părinţii s-au străduit mult să ne ţină în şcoală, dar cu patru copii ajunseseră să nu îşi mai permită. Nu s-a întâmplat asta pentru că erau romi, situaţia din toată ţara era aşa, iar oraşul din care vin nu e un loc unde să poţi face prea multe. După ce am terminat liceul de limbi străine am observat că îmi place să lucrez cu cei mici şi m-am angajat ca bonă, după un curs gratuit la Ocuparea Forţei de Muncă. Nu a durat mult şi am găsit o familie. Ea era nemţoaică, tatăl arab. Ştiau că sunt romă, şi chiar nu au avut nicio problemă. Cred însa că aş fi avut probleme dacă lucram pentru cineva din România şi ar fi aflat asta. Ei m-au luat ca atare, m-au analizat pe mine, omul, nu etnia. După trei ani şi jumătate, au plecat din ţară şi m-au recomandat mai departe. Am început să merg în Germania ca bonă, apoi în agricultură, mi-am ajutat părinţii”, îşi aminteşte Dana.
După ce a reuşit să se susţină financiar, a început cursurile Facultăţii de Psihologie şi s-a angajat ca educatoare. În toţi aceşti ani, nu a vorbit despre identitatea ei. Nu ştiau nici colegele de la facultate, care făceau uneori aprecieri negative la adresa romilor. Dana tăcea, însă nu putea să nu îşi spună ”uite, o femeie romă te ajută pe tine cu temele şi tu nici măcar nu ştii…”.
”Nu sunt nici romă, nici româncă… sunt roackeriţă”
Dana spune că nu a vrut să vorbească despre identitatea ei şi pentru că s-a confruntat adesea cu reacţii diferite, chiar şi în comunitatea unde locuieşte. Prietenii spuneau că nu e romă, pentru că are pielea prea albă, părul prea blond, ochii verzi. „Eu şi la curs am făcut o glumă şi am spus că nu sunt nici romă, nici româncă… eu sunt roackeriţă. Ăsta e adevărul. Eu în cartier eram ciudata ciudaţilor, pentru că asta nu se întâmpla la noi, sa asculti rock, era ceva neobişnuit. Uneori m-am simţit a nimănui”.
Dana iubeşte copii şi poate şi pentru că are alte origini decât cele ale majorităţii, înţelege foarte bine câ de importantă e munca cu ei, inclusiv pentru a le explica despre diferenţele dintre oameni. Pentru că stereotipurile se transmit de foarte timpuriu, de acasă, nu a dorit să vorbeasca părinţilor de la gradiniţă că ea este de etnie romă. I-a fost întotdeauna teamă că, din acest motiv, părinţii şi-ar putea retrage copii de la clasă, chiar dacă ea este una dintre cele mai căutate educatoare. Atmosfera de la cursul nostru şi încrederea care s-a creat au susţinut-o să ne vorbeasca despre asta, să ne arate încă o parte foarte frumoasă a ei, să ne spună cine este. Şi, speră ea, poate că într-o zi va avea curajul să spună tuturor, chiar şi părinţilor celor mici.
”Pentru mine participarea la curs a fost o revelaţie, mi-a crescut foarte mult stima de sine, acum mă simt deosebită şi importantă. M-a bucurat foarte mult. Energia pozitivă de acolo m-a făcut să vorbesc. M-am aşezat lângă cineva care transmitea multe emoţii, o femeie cu o poveste foarte frumoasă. Atunci am văzut deschiderea celorlalte colege, unele dintre ele chiar au spus lucruri din inimă, am simţit confort, m-am simţit în siguranţă, că pot spune si că nu mă vor judeca. Colega de lângă mine chiar semăna cu mama mea. Dupa asta i-am sunat pe părinţii mei, să le spun că am avut acest curaj. S-au bucurat mult, pentru că ei au suferit enorm şi nu suportau să ştie că suntem discriminaţi”, mai spune Dana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *