Existenţa oamenilor este justificată prin reflexiunea amară la un tribunal al amărăciunii. Vom fi judecaţi cu toţii, mai ales cei amărâţi. Numai îmbătându-ne cu propriile noastre păcate putem purta povara vieţii. Timpul este crucea pe care ne răstignim plictiseala. De fapt, puşcăria nu este puşcărie, ci sanatoriu de nebuni, în care niciun deţinut nu se respectă pe sine, iar boschetarii şi bulangiii sunt catalogaţi ca “oameni de frunte”. Paturile şi saltelele din camere sunt parcă din al doilea Război Mondial, cu păduchi şi ploşnite. Aglomeraţia din camere este de nedescris, cu câte două persoane într-un pat care fac cu schimbul, unul doarme ziua şi altul noaptea. Familiile deţinuţilor sunt sărace sau foarte sărace şi fac eforturi mari ca să le aducă câte ceva de mâncare.
Cum aş putea să descriu în cuvinte structura rigidităţii, vorbele acestea tear obliga la o cunoaştere faţă de trecut şi să fi mai subiectiv faţă de prezent. Omul Emilian Francu isi executa petenta in acest pentencialul nu poate trăi toată viaţa în plictiseală. asteptind in toamna eliberarea Prostia este suficientă, nedureroasă şi aparţine naturii şi nu are istorie. Legea compensaţiei: culegi ceea ce semeni. Majoritatea ofiţerilor şi subofiţerilor din Penitenciarul Târgu Jiu îşi păstrează cu sfinţenie posturile şi nu cad în păcatul ispitei. Laudele sunt gratis. Întotdeauna am vrut să văd lucrurile bune, nu pe cele rele. Aş remarca câţiva ofiţeri şi subofiţeri care-şi fac treaba cu brio, chiar dacă sunt stresaţi de problemele cotidiene de la de nebuni şi de deţinuţi. Subofiţerul Frunzaru, un om de onoare, ofiţerii Angela, domnul Popa, educatorul Filiş şi părintele Groza care respectă regulamentul de ordine interioară la limita legii şi pe deţinuţi.
Maleabilul învinge rigiditatea, ceea ce este maleabil este mereu superior. Oamenii sunt trataţi în general ca nişte obiecte, de aceea simt nevoia să existe.