Shadow

Amnesty International: Romii au continuat să se confrunte cu segregare şi discriminare sistemică în România

Romii au continuat să se confrunte anul trecut cu segregare şi discriminare sistemică în România consemnează organizaţia Amnesty International în secţiunea referitoare la România din raportul său anual privind situaţia drepturilor omului în lume.

Violenţa poliţiei împotriva romilor a rămas predominantă, iar procedurile de investigare a acesteia au fost inadecvate, menţionează raportul la capitolul discriminare, amintind că în septembrie 2023 şi Consiliul Europei a criticat eşecul României de a-i proteja eficient pe romi împotriva discriminării. CoE a deplâns prevalenţa discursului de ură antiromi din partea politicienilor şi a remarcat de asemenea puţine progrese tangibile în depăşirea segregării în educaţie şi locuinţe sau în reducerea decalajului dintre romi şi restul populaţiei în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală, apă curată şi canalizare.

Raportul notează totodată că România nu a reuşit să ia măsuri adecvate pentru a-şi decarboniza economia, dar şi că bilanţul ţării noastre privind punerea în aplicare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a rămas cel mai slab din UE, conform organizaţiilor European Implementation Network şi Democracy Reporting International.

Amnesty International aminteşte că în 2023 în România au avut loc numeroase proteste care au vizat între altele dreptul tinerilor de a avea acces la educaţie incluzivă fără discriminare.

Tot în ce priveşte libertatea de exprimare şi adunare, raportul menţionează că în luna mai anul trecut parlamentul a adoptat o propunere legislativă de creştere a pedepselor penale pentru actele de „ultraj” împotriva funcţionarilor publici şi „tulburarea ordinii şi păcii publice”, măsuri care potrivit organizaţiei duc lipsă de claritate juridică şi restrâng în mod disproporţionat dreptul la libertatea de exprimare şi de întrunire paşnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *