La rromi, proto-istoria princiară ar începe în secolul 8, în Spania musulmană, cu lăutarul Zyriab (Cioara), căsătorit cu o prințesă, apoi cu Janosz Bihary, lăutarul innobilat conte (de rău augur, a căzut de pe cal și și-a rupt mâna, pierzându-și virtuozitatea), cu Liszt, căsătorit numai cu prințese, dare etern nostalgic, pentru că idealurile vieții sale fuseseră să fie franciscan și țigan (rommy, spunea el) și acest fapt l-a reuși doar pe jumătate. Un caz aparte, care a urgentat Dezrobirea, a fost cel al copilului din flori al prințului Cantacuzino Pașcanu, făcut cu o sclavă, care s-a sinucis pentru că i s-a refuzat eliberarea. Despre originile rrome ale unora vorbește și Kogălniceanu, în 1893: “țiganii ne-au dat îndustriași, artiști, ofițeri distinși, buni administratori, medici și chiar oratori parlamentari“. (probabil referindu-se la frații Golescu-Arăpilă). Lista s-ar încheia cu Ion Voicu, căsătorit cu fiica unui bogat antreprenor și a unei prințese scăpătate. Ce e de mirare, în cazul acestor lăutari ajunși nobili este că se lasă de muzică imediat. A fost cazul lui Rigo Jancsi, a lui Mădălin Voicu și a lui Damian Drăghici. Liszt tocmai avertiza, in cartea lui despre rromi, din 1849, că își vor pierde sufletul, cei care vor face din sensibilitatea muzicii lor comerț. Avea dreptate!
