Shadow

Ateliere meşteşugăreşti multietnice

Asul de trefla_asul de treflaCopii reprezentând patru etnii din judeţul Suceava, polonezi, ucraineni, ruşi-lipoveni şi germani, au participat la o acţiune comună prin care s-a dorit cunoaşterea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale specifice fiecărei comunităţi în parte.
În prima zi a proiectului s-a efectuat o vizită la comunitatea ucraineană din Paltinu. Aici, doamne de etnie ucraineană, meşteri populari în încondeierea ouălor au împărtăşit din tainele acestei arte, copiii având ocazia să pună în practică din tehnicile deprinse.
Ziua a continuat cu o vizită la muzeul comunităţii, sediul comunităţii şi şcoala din localitate, care au fost prezentate de preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala Suceava, domnul Sauciuc Ilie.
La Ciumârna un alt meşter popular, specializat în pictura pe piatră le-a împărtăşit copiilor din experienţa lui şi le-a exemplificat câteva tehnici de pictură.
Următoarea zi a fost dedicată comunităţii ruşilor lipoveni din localitatea Lipoveni. Aici pictorul Ion Maloş a prezentat din istoria comunităţii şi a învăţat copiii să picteze folosind simbolistica rus-lipoveană. Participanţii la atelier au încercat să picteze icoane şi să folosească alfabetul slavon. Tematica a fost una liberă, fiecare copil putând alege ce vrea să picteze, pictura, citându-l pe domnul pictor, fiind singura disciplină la care este permis copiatul.
Ziua a treia a proiectului s-a desfăşurat la comunitatea poloneză din Soloneţu Nou şi Pleşa. Aici, doamnele Ana Zielonka şi Ana Stascovian au dezvăluit din tainele brodatului. Astfel, copiii din cele patru etnii şi-au confecţionat primele batistuţe brodate.
După prânz s-a vizitat satul Pleşa unde tinerii au făcut cunoştinţă cu dogăritul şi arta sculpturii în lemn. Aici au aflat despre întreg procesul de pregătire a lemnului necesar pentru sculptură, dar şi despre tehnicile acestui meşteşug.
A patra zi a proiectului s-a desfăşurat în comunitatea germană din Suceava, unde participanţii au fost întâmpinaţi de doamna Magda Gheorghiu. Copiii au învăţat să confecţioneze bijuterii din plastilină fimo, produsele finale fiind arse în cuptor pentru a se întări. Obiectele rezultate au urmat să fie dăruite mamelor, bunicilor şi surorilor copiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *