„Romii sînt singurii oameni care au reușit să îmblînzească spitalul și nu spitalul i-a îmblînzit pe ei, așa cum se întîmplă de regulă cu ceilalți pacienți pe care îi avem“Problematica prezenţei romilor în şi la spital, relația lor cu suferința, moartea și impuritatea Cu cît rangul este mai înalt, cu atît oamenii care vin la spital pentru a-i aduce un ultim omagiu sînt în număr mai mare. Sperăm ca lucrurile să decurgă normal, legal și creștinește. Nu e vorba de scandal, ci de o manifestare de doliu“.Spitalul este locul în care se moare
Nervozitatea generală, agresivitatea, sărirea instantanee a muștarului, orice sămînță de scandal, toate fac parte din lista cu chestiuni obligatorii, dincolo de care nu concepem să trăim. Așa simțim noi că sîntem vii Trebuie „să te impui“, altfel romii sant „călcati în picioare“. am observat că atunci cînd scriem „de bine“ despre romi, așa cum am fost prevenit de către unii jurnaliști ca victimă perpetuă.Primul erou pentru mine este poporul rom însuși, dacă privim drept act eroic supraviețuirea sa îndărătnică. Cum se face că romii mai sînt încă romi, chiar fără instituții care să le protejeze unicitatea, fără armată, fără religie, fără limbă scrisă, fără educație de masă, fără un stat? Cum de au reușit, timp de secole, banala performanță de a exista? Răspunsuri pot fi multe, în funcție de cine le formulează, dar realitatea este ea însăși un răspuns: avem un popor ce a supraviețuit în cele mai ostile contexte istorice, în condițiile în care culturi, etnii, popoare au tot dispărut de-a lungul istoriei.