Shadow

Inca o incercare de a aduce romii plecati in Franta acasa, in Timis. Francezii le pot plati si o parte din salariu

 

Romii din Franţa vor avea mai multe motive să se întoarcă acasă. La Instituţia Prefectului Timiş a fost semnat, miercuri, un acord prin care romii din România plecaţi în Franţa se vor putea întoarce în ţara de baştină, unde vor fi ajutaţi să se reintegreze în societate.
niţial a funcţionat un acord, pe doi ani, prin care romii din regiunea Rhone se puteau întoarce în Timiş. Acum acordul a fost extins pe întregul Hexagon. Practic, romii de pe teritoriul Franţei, dacă sunt domiciliaţi în Timiş, vor avea posibilitatea să se întoarcă în cel mai vestic judeţ al ţării şi vor fi sprijiniţi în acest demer
S-a mai încercat acest lucru şi nu puţini au luat din nou drumul Franţei, vrăjiţi de luminile turnului Eiffel. Dacă vor alege calea întoarcerii, romii vor primi ajutor în integrarea copiilor în şcoală, dar şi pentru găsirea unui loc de muncă şi a unei locuinţe.
Sper ca acest acord cadru să producă efecte. Cel pe care l-am lansat în urmă cu doi ani nu a produs efecte”, spune prefectul de Timiş, Eugen Dogari
Acest acord va fi mai complex decât cel precedent. Noul program oferă alte posibilităţi, care nu au fost oferite înainte, pentru a ajuta cetăţenii români aparţinând minorităţii romilor să se integreze în ţara lor.
„Putem să ajutăm în ceea ce priveşte instalarea lor, susţinând cheltuieli care ţin de şcolarizare sau de locuinţă. Putem să acoperim o parte din salariu, să îi susţinem în întreprinderile care doresc să-i angajeze şi putem, de asemenea, să-i ajutăm să-şi creeze un mic proiect, microîntreprinderi. Sper, de asemenea, că, acum, toate aceste noi dispoziţii precum şi faptul că am deschis modalitatea prin care putem ajuta persoane care se întorc din toate departamentele din Franţa va funcţiona foarte bine. Am vizitat o comunitate de romi din Strasbourg şi am cunoscut mai multe familii care îşi doreau să revină, şi o parte erau din judeţul Timiş”, a explicat Hossein Mokry, directorul delegaţiei Oficiului Francez în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *