Continuă scandalul dintre primarul din Eforie, Robert Șerban și romii pe care i-a evacuat primăria în 2013, demolându-le casele pe care și le-au construit cu ani în urmă. O parte dintre aceștia, susținuți de Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, au obținut obligarea primarului să le pună la dispoziție noi locuințe. Numai că edilul nu s-a resemnat, așa că Șerban a fost amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 11.04.2017, până la executarea obligaţiei de atribuire a locuinţelor. Trebuie să plătească și 100 lei/zi întârziere, pentru fiecare reclamant, începând cu aceeași dată și până la executarea obligaţiei de atribuire a caselor. Primarul s-a chinuit să obțină anularea hotărârii, însă în zadar, pentru că instanța de recurs a menținut-o valabilă. Mai nou, reclamanții lui Șerban au depus o nouă acțiune în instanță, la 4 ianuarie, prin intermediul căreia cer și executarea primarului, cu tot cu plata penalităților.