Shadow

Mapamond

New York Times: Romii sunt primitivi sau doar săraci?

New York Times: Romii sunt primitivi sau doar săraci?

Mapamond, Romii in imagini
Jurnaliştii de la cotidianul american The New York Times se întreabă dacă, după atâţia ani de persecuţie şi de viaţă la marginea societăţii, romii se pot integra în Europa de Vest. Dezbaterea a fost relansată după ce un grup de romi a fost acuzat, în instanţă, de vânzarea unor copile pentru căsătorie, cu până la 270.000 de dolari, preţul copilelor depinzând de abilităţile acestora de a fura. În Franţa, procurorii au acuzat trei familii de romi din Croaţia pentru că au obligat mai mulţi copii de 11 ani să participe la peste 100 de furturi în Franţa, Belgia şi Germania. În total, 26 de acuzaţi au fost condamnaţi, în 11 octombrie, la închisoare, pedepsele acestora fiind între doi şi opt ani cu executare, scriu jurnaliştii de la The New York Times. Unul dintre romii anchetaţi în acest ca...
Un medic francez gazduieste zeci de rromi intr-una dintre casele sale

Un medic francez gazduieste zeci de rromi intr-una dintre casele sale

Mapamond, Romii in imagini
Un medic francez dintr-un oras din nord-vestul Frantei gazduieste intr-o cladire a sa zeci de rromi romani care au fost evacuati de autoritati dintr-o tabara. "Doctorul a salvat-o pe mama mea. Ar fi murit daca ar fi dormit afara", povesteste Geanina Nicola, in varsta de 15 ani, una dintre zecile de persoane care au gasit refugiu intr-o casa goala din Roubaix, din apropiere de Lille, informeaza agentia AFP, citata de Liberation. Cladirea apartine medicului lor generalist, fiind de fapt compusa din 400 de metri de cabinete medicale abandonate. Casa se afla intr-un cartier sarac al orasului si a fost transformata in locuinta sociala, zeci de rromi romani mutandu-se aici dupa ce, la sfarsitul lunii septembrie, au fost nevoiti sa paraseasca tabara in care se aflau, cu tot cu saltele si te...
Imigratia in Belgia e in scadere, dar numarul de imigranti romani e in crestere

Imigratia in Belgia e in scadere, dar numarul de imigranti romani e in crestere

Mapamond, Romii in imagini
Imigratia generala in Belgia a scazut cu 6% intre 2011 si 2012, dar se constata o crestere a migratiei europene, a declarat miercuri Jean-Christophe Dumont, seful diviziei pentru Migratie a Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), dupa publicarea unui raport preliminar al organizatiei. Migratia spre Belgia a scazut cu 6% in 2012, comparativ cu 2012. OCDE a constatat, de asemenea, "o reducere de 30% a imigratiei din Maroc", in timp ce fluxurile din alte tari europene au crescut, scrie 7sur7.be. Migratia in Belgia "este foarte diversa", a spus Dumont. Cei mai doritori sa se stabileasca in Belgia sunt francezii, care au venit in 2012 in numar de 13.000. Au fost urmati de romani si olandezi. A crescut, de asemenea, numarul de portughezi.
Papa, de partea rromilor: Soferii spun “Atentie la portofele!” cand se urca in autobuz. E rusinos!

Papa, de partea rromilor: Soferii spun “Atentie la portofele!” cand se urca in autobuz. E rusinos!

Mapamond, Romii in imagini
Papa Francisc a luat apararea comunitatii de rromi din Italia, criticand "ostilitatea si dispretul" cu care se confrunta in fiecare zi. Suvernaul Pontif le-a cerut, joi, credinciosilor sa faca eforturi mai mari pentru a-i integra pe rromi in "viata civilizata", scrie newsobserver.com. Papa Francis a facut acest apel la Vatican, dupa o conferinta in care le-a vorbit rromilor despre Evanghelie. Liderul Bisericii Catolice a spus atunci ca a fost martorul unor exemple concrete de discriminare a membrilor comunitatii de rromi. "Imi amintesc ca am vazut de multe ori aici, in Roma, soferi de autobuz spunandu-le pasagerilor 'Atentie la portofele!' in momentul in care se urcau si rromi. Este rusinos! Poate ca este adevarat (ca ar trebui sa fie atenti la portofele - n.red.), dar este rusino...
Doua familii de rromi din Romania au primit scuze de la premierul Irlandei

Doua familii de rromi din Romania au primit scuze de la premierul Irlandei

Mapamond, Romii in imagini
Premierul Irlandei si-a cerut scuze, in Parlament, fata de doua familii de rromi din Romania, carora autoritatile le-au luat copiii intrucat erau blonzi cu ochi albastri. Ministrul Justitiei, Frances Fitzgerald, s-a intalnit in privat cu cele doua familii. Premierul Enda Kenny a reactionat in contextul in care Guvernul a publicat, marti, un raport de 134 de pagini cu privire la actiunile politiei din octombrie 2013, scrie Fox News. Atunci, politistii au luat doi copii, un baiat de doi ani si o fata de sapte, de la doua familii de rromi. Raportul autoritatilor arata ca politia nu a avut dovezi clare pentru a prelua copiii. Mai mult, se arata in raport, actiunile politiei au fost alimentate de prejudecati, ignoranta si isteria din presa europeana cu privire la asa-zisa rapire a unei fetite b...
Presa franceza a gasit rromii care contrazic autoritatile: Nu suntem toti cersetori si hoti

Presa franceza a gasit rromii care contrazic autoritatile: Nu suntem toti cersetori si hoti

Mapamond, Romii in imagini
Exista si rromi care si-au construit viata si cariera in Franta, si contrazic spusele ministrului de Interne, care a afirmat, la inceputul acestei saptamani, ca rromii sunt incapabili sa se integreze si sunt predestinati sa fie trimisi inapoi in tarile de origine. Un amplu reportaj France24 il infatiseaza pe Sorin Ciorba, rromul care il contrazice pe Manuel Valls, sfidand prejudecatile. "Viitorul meu este in Franta, pentru munca mea si copiii mei", spune Ciorba, care numai in urma cu patru ani traia cu familia intr-o locuinta improvizata din cartoane, intr-o tabara din afara Parisului. Ciorba admite ca a avut noroc sa gaseasca un loc de munca si apoi sa-si permita sa plateasca o chirie, noroc pe care multi din cei aproximativ 20.000 de rromi din Franta nu-l au. Barbatul a intalnit...
SOLUTII FRANCEZE – ROMI – Din comunitatea de romi de la Lille, in mijlocul cocioabelor de pe Pirita Baii Mari

SOLUTII FRANCEZE – ROMI – Din comunitatea de romi de la Lille, in mijlocul cocioabelor de pe Pirita Baii Mari

Mapamond, Romii in imagini
Dupa trei luni petrecute alaturi de romii de origine romana care traiesc in orasul francez Lille, o tanara studenta crede ca modul de trai al familiilor aciuate la marginea orasului Baia Mare poate fi schimbat. Tanara de la facultatea baimareana de Asistenta Sociala e convinsa ca solutia o reprezinta integrarea naturala, prin proiecte pe termen lung, si spune ca primii pasi ar trebui sa fie amenajarea de locuinte sociale, respectiv stimularea angajarilor in randul acestei comunitati. Proiectul de integrare a romilor de origine romana a fost pus in aplicare de catre Guvernul Francez in dupa ce numarul imigrantilor care s-au stabilit acolo a crescut ingrijorator de mult. In orasul Lille, patru terenuri de la marginea orasului au fost alese pentru a le construi romilor de origine romana l...
Romano ButiQ, printre cele mai bune 10 idei de inovare sociala din Europa

Romano ButiQ, printre cele mai bune 10 idei de inovare sociala din Europa

Mapamond, Romii in imagini
In urma unui proces de 8 luni in care au fost evaluate 600 de idei din 35 de tari, juriul a ales proiectul „Romano ButiQ – reteaua de cooperative mestesugaresti” drept finalist intre cele mai bune 10 idei de inovare sociala pentru Uniunea Europeana, in cadrul „EU Social Innovation Competition”. Printre cooperativele Romano ButiQ se numara si cele din regiunea Nord-Est de dezvoltare: Mironeasa, Romano ButiQ Iasi, Zece Prajini, Romano ButiQ Jazz, Fieraria RBQ, Grozesti (jud. Iasi), Dolhasca (jud. Suceava), Tolici (jud. Neamt), Negresti (jud. Vaslui) si Puscasi (jud Vaslui). In cadrul finalei de la Bruxelles desfasurata sub patronajul domnului Jose Emanuel Barroso, presedintele Comisiei Europene a declarat catre echipele de proiect: „Voi trimiteti mesajul de care avem nevoie astazi in Euro...
Liderul Verzilor germani: Romii pleaca din Romania si Bulgaria din cauza saraciei, a discriminarii. Secretarul general al CSU: Germania nu trebuie sa devina “atelierul de reparatii” al Europei

Liderul Verzilor germani: Romii pleaca din Romania si Bulgaria din cauza saraciei, a discriminarii. Secretarul general al CSU: Germania nu trebuie sa devina “atelierul de reparatii” al Europei

Mapamond, Romii in imagini
Cem Özdemir, copresedintele Verzilor germani, critica marti, intr-un interviu, "populismul ieftin" al conservatorilor bavarezi la adresa romanilor si bulgarilor si sustine ca adevarata problema e cea a romilor din Romania si Bulgaria, nevoiti sa plece din cauza saraciei si a discriminarii. Intr-un interviu acordat publicatiei Schwäbische Zeitung, liderul ecologistilor germani a lansat un atac la adresa cancelarului Angela Merkel si a aliatilor bavarezi din CSU care sunt la putere de opt ani, "dar nu au facut nimic impotriva saraciei si discriminarii in Europa", transmite Mediafax. Referitor la declaratiile politicienilor CSU privind muncitorii din Romania si Bulgaria, Cem Özdemir le pune pe seama alegerilor locale dn Bavaria, din 18 martie. "CSU nu aduce in discutie ce se poate fa...