Shadow

Social

“Mă apasă sărăcia în care trăiesc”

“Mă apasă sărăcia în care trăiesc”

Romii in imagini, Social
Copilărie spulberată şi o viaţă transformată într-un adevărat chin. Este drama prin care trece zi de zi un copil de 10 ani din Vâlcea. Ionuţ locuieşte într-un grajd dărâmat, care abia stă să cadă, într-o sărăcie lucie. Băiatul ar vrea să înveţe, să se joace sau să aibă prieteni. Visurile sale însă sunt spulberate, este obligat să muncească pentru o bucată de pâine. Cea care îl trimite cu ziua prin sat este chiar mama lui, care, deşi nu suferă de vreo boală nu munceşte. Ionuţ are 10 ani. Locuieşte cu părinţii şi cei doi fraţi mai mici în localitatea Fântânele. Nu au casă, iar singurul acoperiş deasupra capului este un grajd vechi. Cu lacrimi în ochi, printre suspine, mărturiseşte că are un singur vis: să scape de sărăcie. "Mă apasă sărăcia în care trăiesc. Mă străduiesc ca să pot să s...
Concursuri pentru elevii romi din judeţul Cluj

Concursuri pentru elevii romi din judeţul Cluj

Romii in imagini, Social
Asociaţia ortodoxă Social - Misionară - Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul ", cu binecuvântarea şi sprijinul Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a implicat pentru al doilea an consecutiv în organizarea Olimpiadei judeţene de Limba şi Literatura Rromani şi a Olimpiadei Istoria şi Tradiţiile rromilor. La evenimentul desfăşurat la Colegiul Economic „Iulian Pop "din Cluj-Napoca a fost prezent inspectorul de religie al judeţului Cluj, părintele Marian Sidon, care a rostit o rugăciune şi i-a binecuvântat pe elevii participanţi. În acelaşi timp le-a oferit tinerilor rromi şi cadrelor didactice cărţi de rugăciuni şi iconiţe. După proba scrisă, care a durat aproximativ două ore, respectiv pro...
Roma Pride sărbătorit la Iaşi în diversitate! Confluenţe 2O14

Roma Pride sărbătorit la Iaşi în diversitate! Confluenţe 2O14

Romii in imagini, Social
Tinerii voluntari de la Gipsy Eye au sarbatorit “Roma Pride” impreuna cu prietenii lor de la asociatiile etniilor din Romania. Astfel , italieni, maghiari, greci, ruşi lipoveni, ucraineni, poloni, romanii sau romi s-au bucurat cu totii de o zi speciala cand traditia, dansul, muzica si costumele au fost in centrul atentiei in cadrul festivalului Confluente.Image Parada portului tradițional ce s-a desfasurat pe traseul Bd. Ștefan cel Mare – Piața Unirii – Casa de Cultură a Studenților Iași a fost pe placul tinerilor de la GipsyEye care imbinand traditionalul cu modernul au atras simpatia trecatorilor. « Astăzi la Bucuresti si lasi , tinerii romi au afirmat inca o data ca suntem mandri ca suntem romi. Ne bucuram sa impartim bucuria noastra cu tinerii de la celelalte asociatii. Sunt t...
Românii, mai ţigani decât romii

Românii, mai ţigani decât romii

Romii in imagini, Social
Nu ne place că ne fac ţigani prin Europa, dar stăm de o săptămână cu camerele lipite de coşciugul ţiganului. Le cerem să-şi spună ţigani, nu romi, că ne fac de râs numele, dar n-avem nicio jenă să ne facem de râs singuri, punându-ne poalele în cap într-o beţie nebunească de breaking news-uri de la căpătâiul mortului. Cel de-a treilea sens de dicţionar al substantivului „ţigan” este „persoană cu apucături rele”. Comunitatea romă s-a chinuit ani de zile să scoată acest sens din DEX. Lingviştii au explicat că DEX-ul nu este un dicţionar normativ, ci unul descriptiv, adică nu impune o regulă, ci înregistrează toate sensurile care circulă în limbă. Prin urmare, ştergerea sensului din DEX nu elimină problema de fond, credinţa adânc înrădăcinată printre majoritari, că ţiganul este o persoană c...
Care este religia predominantă a ţiganilor din România?

Care este religia predominantă a ţiganilor din România?

Romii in imagini, Social
În lume, pe lângă numeroase practici păgâne, romii deţin în general religia populaţiei majoritare. Astfel, în conformitate cu religia predominantă a României, majoritatea romilor sunt creştini ortodocşi. În ultimele două decenii au existat multe cazuri în care romi ortodocşi s-au convertit la diverse culte neoprotestante (totuşi, majoritatea enoriaşilor acestor comunităţi religioase nu sunt etnici romi, ci români). În unele localităţi cu o populaţie predominant maghiară (în estul şi nordul Transilvaniei), romii sunt fie romano-catolici, fie reformaţi (în funcţie de confesiunea maghiarilor). De asemenea, în unele sate care deţin (sau au deţinut) o populaţie săsească există mici comunităţi de romi luterani (de ex. la Uila). O bună parte a romilor din Dobrogea sunt musulmani (aprox. 1% din to...
Încercarea de educare a romilor din Carei, fără participanți

Încercarea de educare a romilor din Carei, fără participanți

Romii in imagini, Social
În timp ce reprezentanţii romilor din judeţul Satu Mare susţin că sunt fie discriminaţi, fie nesusţinuţi, romii din Carei refuză cu seninătate mâna întinsă de către autorităţile locale, ONG-uri specializate pe acest segment sau de către marile firme din urbe. Culmea ironiei, chiar dacă romii au cerut ajutorul conjugat al societăţii, tot ei au fost cei care au spus: “nu, mulţumesc”. Autorităţilor nu le-a rămas decât să constate, cu gust amar, lipsa de consecvenţă a acestei categorii de persoane, care preferă să se complacă în actuala stare de fapt. Încercarea Primăriei Municipiului Carei și a Consiliului Local de a asigura un curs de alfabetizare romilor adulți din municipiu nu a adus rezultatele așteptate. Din păcate, odată cu sosirea verii proiectul a rămas fără participanți. Cursul or...
Ghetoul romilor alungaţi de autorităţi la periferia municipiului Orăştie

Ghetoul romilor alungaţi de autorităţi la periferia municipiului Orăştie

Romii in imagini, Social
Zeci de familii nevoiaşe, în majoritatea lor de romi, au fost trimise să locuiască într-un mini-cartier înfiinţat recent de administraţia locală din Orăştie. Oamenii au fost siliţi să se mute în locuinţele tip container, după ce au fost evacuaţi din casele lor. Noul ghetou de la periferia Orăştiei a fost amenajat ca prelungire a unui cartier populat în mare parte de familii de romi. Aproape 50 de containere albe, înghesuite pe o suprafaţă egală cu a unui teren de fotbal, au devenit noua atracţie a uneia dintre cele mai sărace zone din Orăştie. Încăperile tip vagon, cu suprafeţe de 12 – 15 metri pătraţi, au fost transformate în cămine pentru câteva zeci de familii nevoiaşe, în majoritatea lor de romi, familii cu mulţi copii, cu bătrâni bolnavi, care nu au avut altă opţiune decât cea de ...
Romii, abonaţi la cărţi de identitate provizorii

Romii, abonaţi la cărţi de identitate provizorii

Romii in imagini, Social
Pentru că nu deţin acte de proprietate pentru locuinţele în care îşi duc traiul, dar şi pentru că nici nu mişcă vreun deget pentru a-şi rezolva situaţia, majoritatea romilor din judeţ sunt nefericiţii deţinători ai cărţilor de identitate provizorii. Adică, ele sunt valabile doar un an. Marea problemă pentru unii romi o reprezintă faptul că nu pot ieşi din ţară sau nu au acces la alte facilităţi sociale sau economice. Adevărul este că de ieşit din ţară ar putea ieşi, pe baza unui paşaport, dar nu există interes. Tot statul ar trebui să le pună totul pe masă, la fel cum se întâmplă cu Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, care îi caută efectiv pe teren pentru a le face acte de identitate. Incredibil, dar adevărat, nici aceste măsuri nu dau rezultat, pentru că efectiv nu îi interesează. Aceasta...
Primarul Timişoarei: Romii să îşi manifeste tradiţiile în afara oraşului

Primarul Timişoarei: Romii să îşi manifeste tradiţiile în afara oraşului

Romii in imagini, Social
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a făcut un apel către cetăţenii de etnie romă "să îşi manifeste tradiţiile în afara oraşului", referindu-se la nunţile organizate în fiecare vară, la care se blochează străzi, el afirmând totodată că amenzile pentru astfel de petreceri sunt "ridicole". Nicolae Robu a declarat într-o conferinţă de presă, că şi cetăţenii romi "trebuie să înţeleagă că nu sunt mai presus de lege" şi că atunci când organizează nunţi trebuie să le facă în afara oraşului. "Eu nu am nimic cu nicio etnie, dar şi cetăţenii romi trebuie să înţeleagă că nu pot fi mai presus de lege. Pretenţiile lor, să facă o dată pe an ce îi taie capul, eu nu le pot tolera. Am cerut Poliţiei Locale, celei naţionale şi Jandarmeriei să îşi facă datoria. Nu au decât să facă orice evenimente dores...
Pirandă măritată şi afaceristă! Fiica unuia dintre cei mai bogaţi romi din Timişoara învaţă business la Frankfurt

Pirandă măritată şi afaceristă! Fiica unuia dintre cei mai bogaţi romi din Timişoara învaţă business la Frankfurt

Romii in imagini, Social
Unul dintre cele mai puternice clanuri de romi din Timişoara îşi pregăteşte temeinic urmaşii pentru a prelua afacerile de milioane de euro. Iza, moştenitoarea de 19 ani a clanului Mihai, acuzat de evaziune fiscală, urmează cursurile Facultăţii de Management şi Afaceri din Frankfurt. Iza, moştenitoarea clanului ţigănesc Mihai din Timişoara, este căsătorită şi, potrivit reporterilor de la exclusivtm.ro, locuieşte de la vârsta de 5 ani în Germania. Familia sa a trimis-o să înveţe pentru ca, atunci când va veni timpul, să preia frâiele afacerilor. Tânăra de 19 ani, care este şi fotomodel, frecventează cursurile Frankfurt Business School of Finance and Management. Familia Izei se ocupă cu afaceri cu maşini în Germania şi are o avere de milioane de euro. Căutaţi pentru evaziune M...